“Ce dacă vine primăvara, atâta iarnă e în noi, că martie se poate duce cu toţi cocorii înapoi” profetea poetul, infrigurandu-ne cu pesimismul sentimetului inghetat in vinele cuvintelor.
Oare cati dintre noi am reusit sa trecem de iarna asta? Si cati am rezistat, osteniti, intr-o relatie peste care ninge, ninge de nu se mai opreste, ca in povesti, de nu-ti vine sa crezi, ca in povestile de groaza, ca in visele urate, cu oameni de zapada prefacuti in parteneri de viata?
Oare cati dintre noi s-or fi ales cu degeraturi emotionale in asteptarea primaverii salvatoare? Cine stie…
Ca si cum natura ar fi auzit poetul, a luat decizia sa sara peste primavara direct la vara, asa, ca si cum ar putea sa arda etapele. Om reusi si noi sa facem la fel? Sa sarim peste intrebari, peste raspunsuri, peste chinuri si deznadejdii, sa “ne bucuram” ca mai apucam o vara impreuna, asa, ca doi indragostiti, la o mare, la un munte?
Mai apucam sa ne dam jos straiele astea de turturi impaiati cu vasc aducator de fericire sau ne vom tarsai in continuare spre vara, doar -doar se va topi unul dintre noi primul, ca sa scape al doilea? Ia uite ce balta am facut in jurul nostru cu totii! Si cum ne mai place saorma cu de toate! Si cum ne mai place sa ne balacim in propriile zoaie declarand ca, da, primavara asta vom fi mai uscati, mai curati! Ipocrizia noastra nu cunoaste limite, nici emotionale , nici meteorologice. Ne este indiferent cat de cald sau cat de frig ne este, pentru ca pur si simplu am ajuns sa anti-simtim, sa anti-iubim, sa anti-traim. Pur si simplu suntem intr-o profetie a unui poet - in antiprimavara.