Toti copiii rezoneaza cu parintii. Ceea ce poate fi bine sau rau. Daca rezonanta este armonioasa, copilasul se va dezvolta precum o floare. Daca insa mama este tulburata, indoliata sau „obosita“, copilul va reflecta si el aceste stari. Nu trebuie deci sa ne surprinda faptul ca problemele familiale nerezolvate,
traumele si tainuirea acestora le provoaca suferinta celor mici.
Am fost cu totii crescuti de adulti: de catre cei doi parinti, daca au ramas impreuna, sau doar de unul dintre ei, de bunici, de parinti suplinitori sau chiar de asistenti sociali din cadrul orfelinatelor ori din alte stabilimente. Problemele, angoasele, traumele pe care le-au trait acestia, nespusurile si secretele lor ne-au marcat mai mult decat credem. In orice caz, mai mult decat cred sau decat sunt dispusi sa recunoasca ei insisi.
Unele traume sunt silentioase pentru ca, fiind prea puternice, sunt „indicibile“. Parintii sau bunicii nu le-au „digerat“, metabolizat, vorbit. Si astfel s-a format un secret care apasa, de-a lungul generatiilor, pe umerii copiilor, ajungand pana la a le provoca tulburari somatice.
Majoritatea copiilor au avut parinti „satisfacatori“ pentru a trai in bune conditii sau au stiut sa se descurce (copii „flexibili“). Dar nu toti. Cat sunt tineri, apoi cand devin ei insisi adulti, copiii bolnavi de parinti sufera intens si in diverse feluri. De pilda, multi se plang de „dureri de burta“ care le „strica viata“. Or, stim astazi ca bolile si durerile de burta sunt deseori legate de traume de familie, numeroase fiind agresiunile sexuale. Alte dureri pot avea drept sursa parintii care au suferit traume de razboi, morti carora nu li s-a facut intregul ritual de inmormantare ori doliu neincheiat, carente afective, despartiri brutale cauzate de o internare, o boala grava a mamei, a tatalui sau, mai rau, decesul lor.
Copiii acestia vor repeta adeseori simptomele parintelui de care au fost separati, atunci cand propriii lor copii vor ajunge la varsta pe care o aveau ei la momentul primei traume. Vorbim, in astfel de cazuri, de un „sindrom de aniversare“, despre care Anne Ancelin Schützenberger a aratat ca se poate repeat din generatie in generatie. Problema nu este daca parintii au sau nu o vina. Ei au facut ce au putut, cu mijloacele avute la indemana si este inutil sa se caute vinovati. De altfel, originea problemelor sau a traumelor se afla uneori chiar la bunici. Si totusi, copiii au de suferit, adeseori de-a lungul mai multor generatii. Ei sufera la nivel mental, dar si corporal. Li se „strapezesc dintii“ pentru ca parintii lor „au mancat agurida“…
Unii copii sufera de tulburari functionale de digestie pentru ca unul dintre parinti a fost abuzat sexual in tinerete si nu a vorbit niciodata despre acest lucru. Altii sunt mereu in alerta, gata sa reactioneze, cu muschii incordati. Altii sufera de diverse tulburari. Si mai uimitor e ca unii dintre ei se vindeca subit atunci cand parintele incepe terapia pentru a se elibera de chin.
Copiii bolnavi de parinti in viziunea Annei Ancelin Schützenberger
Pornind de la ideea ca o suferinta psihica se poate transmite asupra mai multor generatii, autorii Anne Ancelin Schützenberger si Ghislain Devroede doresc sa demosntreze in cartea Copiii bolnavi de părinți aparuta la Editura Philobia ca aceasta transmitere are legatura si cu disfunctiile corporale.
Atunci cand lucrurile nu sunt spuse, este posibil, uneori, ca ele sa fie exprimate fizic, prin somatizare. Corpul copilului, al nepotului, al stranepotului, indiferent de varsta, devine atunci limbajul stramosului ranit, „expresia“ traumelor acestuia.
Prin urmare, trebuie sa „scoatem scheletul din dulap“, sa decodam si sa ingrijim ranile ramase deschise. Pentru a ne elibera – in sfarsit – de „raceala“ pe care am purtat-o in noi.
Anne Ancelin Schützenberger a creat două mari școli: Școala Franceză de Psihodramă și metode de grup și Școala de Psihogenealogie Clinică Anne Ancelin Schützenberger. Publicațiile sale au la bază lucrul practic cu pacienții. Din 1970, începe să se formeze în metodele complementare de tratare a cancerului și de asistență psihologică a bolnavilor și a familiilor acestora. În 1985, publică Vouloir guérir, l’aide au malade atteint d’un cancer și se ocupă de bolnavi de cancer, în fază terminală, dintre care unii încă mai trăiesc. În calitate de profesor emerit, Anne Ancelin Schützenberger coordonează de peste patruzeci de ani laboratorul de cercetare în psihologie socială al Universității din Nice. În plus, susține conferințe și activează ca formatoare de specialiști pe toate continentele. Începând din anii ’70, este consultant al Națiunilor Unite.
Ghislain Devroede este medic chirurg și cercetător în domeniul diverselor disfuncții care au drept cauză activitatea digestivă, precum patologii colonice și anorectale, incontinență fecală, patologii psihosomatice. Printre proiectele sale de cercetare se numără impactul abuzului sexual asupra sarcinii și cauzele disfuncțiilor tranzitului intestinal la nou-născuți.