An de an, cam in aceste zile, ne taram spre Golgota pacatelor noastre sperand intr-o mantuire care sa tina macar 12 luni. Pana la reluarea ciclului. An de an, cam in aceste zile, ne sunam, ne scriem, ne uram cu dragoste fata de semen; ne uram de bine, de liniste sufleteasca, de tihna, de buna intelegere. Ne sunam rudele, prietenii, colegii… Dintr-o data, nu ne mai simtim singuri, nu ne mai simtim vinovati de nimic, ce-a fost a fost, ne-am impacat cu totii: copiii cu parintii, surorile intre ele, seful cu subalternii, patronul cu angajatii, administratorul de bloc cu locatarii, romanii cu … intre ei.
Ce daca ne-am dispretuit parintii un an, ce conteaza ca surorile sunt disperate dupa impartirea averii, ca patronul isi bate de joc de angajati, ca administratorul a fugit cu banii din fondul de rulment? Daca noi putem ierta, cu iubire si nu din prostie, inca ne mai putem salva, nu-i asa?
Dupa un an de exercitiu al urii, dintr-o data avem revelatia iubirii aproapelui.
Desigur, sunt multi care traiesc real aceasta iubire. Ce se intampla insa cu ceilalti, care incearca nevolnici sa-i imite, nereusind nici macar in aceste zile sa fie cat de cat autentici?
Mincinosul inceteaza sa mai minta, hotul sa fure, sutul sa smangleasca, tradatorul sa tradeze. Fudulul devine smerit, clevetitorul tacut, iar puturosul activ. O mare parte a populatiei cunoaste un reviriment sub aspect cognitiv, comportamental, afectiv si spiritual. Se stabilesc noi granite in psihologie, iar antropologii recunosc ca Darwin s-a inselat fundamental. Pare un tablou babelian.
An dupa an, cam in aceste zile, ne amintim de noi, de mine, de tine, de cine suntem si de obarsia noastra celesta. Cam tot acum, cu putina vopsea de oua incercam sa dam culoare in obraji unei existente efemere.
Si peste toate, Dumnezeu ne priveste de sus cum, an de an, cam in aceste zile, ne taram spre Golgota pacatelor noastre…
Psih. Alex Oros