Fara indoiala ca nimic nu este mai misterios in ochii omului decat consistenta propriului corp. Si fiecare societate s-a straduit, in stilul caracteristic, sa dea un raspuns anume acestei enigme primare in care se ancoreaza omul. Corpul pare inteles de la sine. Dar evidenta e adesea calea cea mai scurta a misterului. Iar ceea ce este evidenta pentru unul, e nedumerire pentru altul, daca nu chiar lipsa de intelegere.
Foarte multi oameni se dedau unei cautari neobosite de modele destinate sa atribuie corpului lor un fel de supliment de suflet. Corpul zilelor noastre devine un melanj de colajele suprarealiste. Fiecare actor isi „mestereste" reprezentarea propriului corp, individual, autonom, chiar daca, pentru asta, cauta in parfumul timpului, in stiinta vulgarizata a massmedia sau in hazardul lecturilor si al intalnirilor sale personale.
Este ciudat ca, prin corpul nostru, caruia ii percepem transformarile in functie de varstele vietii, sa semanam cu orice alt lucru din lume- afirma Michel Henry. Uneori, cu un neobisnuit suport organic al clestilor de rufe. Asa cum a facut-o Kevin Thackwell si altii. Dincolo de performanta, ochiul avizat percepe frontierele dintre corpul-subiect si corpul obiect.
La urma urmelor, acest univers al performantei determina o viziune inedita asupra utilizarii corpului in societatea actuala. Tanjind dupa o recunoastere contemporana, zorzoanele impodobesc frumusetea daruita de un Creator abandonat in uitare.