“Io te-am iubit, Paraschivo: te-am dus la chermeza si meci, ti-am luat floricele, ti-am luat si seminte… Si-acum? Esti nasoala si pleci…”
Peste decenii, Ferentariul si Rahova (cartiere din Bucuresti, pentru cine nu stie) au reinviat aproape cultural prin reluarea/fredonarea unor canticele de dragoste si-amor care, odinioara, se-auzeau haulite printre blocurile confort 4, la concurenta cu “Balalau, baiat frumos” si celebrul “Magdalena”.
Usor usor, fredonatele au cucerit sector dupa sector, judet dupa judet, intr-un fel de cincinal in patru ani si jumatate al tambalagiului tradat in relatie.
Pe vremea aceea, nu prea se gasea aproape nimic, decat la coltul strazilor cate-o anteprenoare comercializand seminte de floarea soarelui, susan, ciunga si mere la bat. Le recunosteai dupa balta de seminte pe care o faceau in jur si dupa plescaiala ciungii-n gura.
Pe atunci, desi psihologia fusese taiata de la portie, relatiile interumane erau la fel ca si azi, cu nabadai si pline de hopuri, deseori fara speranta si consigliere. Erai tradat in amor? Ala erai. Te descurcai cum puteai. Ce interventie, ce ventilare, care reprocesare!? Desi psihologia exista, ea lipsea cu desavarsire. Cei mai norocosi sau cei mai pilosi se pricopseau cu un bilet de internare la sanatoriul din Predeal. In rest, cine se adpta… suporta.
Majoritatea a ales adaptarea, desi mai erau cate unii care rupeau randurile apeland la vitriol, respectiv verde de Paris.
Adaptarea era o conformare aproape generala, asteptarile in relatie fiind mult simplificate de catre cei din capul satului. In principiu, daca aveai buletin de Bucuresti aveai o sansa in plus. Dar chiar si-asa, suferinta in dragoste nu-i scutea nici macar pe capitalisti. De taiat, nu puteai s-o tai, pentru ca nu era regulamentar sa-ti distrugi relatia, ba chiar se facea misto la nivel national pe tema asta, Tanta si Costel devenind personaje emblematice pentru acest brav popor. Mai bine ipocriti, decat despartiti! Cum sa renunti la relatie? Doar de asta aveai casa si serviciu asigurate.
Asa ca, cei mai multi sufereau in tacere. Din cand in cand, afara, printre blocuri, acompaniata de zanganeli de chitare, se-auzea :” Io te-am iubit, Paraschivo si-acum esti nasoala si pleci…” Era doar un cantec, aproape o aspiratie. Cei din balcoane ar fi vrut sa cante si ei, sa-si exprime sentimentele, sa se elibereze… Macar asa… Dar n-o faceau. Le era frica.
In realitate, Paraschiva nu pleca nicaieri, chit ca era nasoala.
Nu pleca nimeni. Nu era voie.
Cu decenii in urma, printre blocuri, se practica o anume psihologie...
Psih. Alex Oros